O școală pentru toți

 

Mihaela Nedelcu Organizația Umanitară CONCORDIA

100% Complete
3,165 RON
Sumă strânsă
2,021 RON
Target
30
Donații
Vreau să fac o donaţie!

In adolescenta am auzit prima data despre importanta modelelor in viata. Desi nu am inteles atunci pe deplin ce inseamna, cumva ideea mi-a ramas in minte. Multi ani mai tarziu am realizat ca educatia si expunerea la modele sanatoase sunt caile fundamentale prin care ne putem crea o viata mai buna. Eu am avut norocul sa fiu inconjurata de parinti, bunici, profesori si prieteni de la care am avut multe de invatat, insa nu toata lumea are o astfel de sansa.

Pe 12 ianuarie implinesc 35 de ani si am ales sa imi donez ziua de nastere catre Edu-Campus Concordia, asociatie care schimba în bine viața copiilor care pornesc în viață cu șanse puține. Școala Concordia este o școală pentru toți, în care nevoia fiecărui copil contează si care ii dezvolta pe acestia către o viață autonomă. Prin lucrul în echipă și prin creșterea responsabilității față de ei înșiși, față de ceilalți și față de mediul înconjurător, scoala compensează inegalitățile si dezvolta in egala masura atat competentele intelectuale cat si cele emoționale. Iar pentru copii care provin din medii defavorizate, o astfel de abordare integrata este cruciala. Curricula este cea aprobată de Inspectoratul Şcolar insa este îmbogățită de metode experiențiale de invatare, exprimare artistică si cursuri de limba germana.

Nu stiu care este experienta voastra cu scolile din Romania, insa pe mine m-a impresionat foarte tare vizita la campusul Concordia. Cladirea este mega prietenoasa, cum intri pe holul colorat si luminos esti intampinat de un dinozaur, poti admira sistemul nostru solar si poti arunca gunoiul selectiv. :) Faptul ca un ONG a fost capabil sa construiasca o astfel de scoala cu un model educational superior celui din scoala romaneasca mi se pare o realizare imensa.

Dacă și tu crezi că fiecare copil are dreptul la o educație de calitate, indiferent de mediul din care provine, cel mai frumos cadou pe care mi-l poti face este să sustii alături de mine acestă cauză printr-o donatie.

Ce zici? Reusim sa strangem 2021 RON pana la ziua mea? :)


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, care are ca misiune susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă.

Credem cu tărie că toți copiii și tinerii, indiferent de mediul din care provin, au dreptul la educație și instruire de calitate. Acesta a fost crezul care ne-a îndrumat pașii în ultimii 10 ani, de când am înființat Școala de Meserii CONCORDIA. Acesta este crezul nostru și acum, când pornim la drum cu Școala Primară CONCORDIA.

Realitatea este însă dureroasă în țara noastră. Fiecare copil care nu are șansa la o educație de calitate ajunge să fie marginalizat social și devine parte a statisticilor triste: 13,8% din elevi renunță la școală până în clasa a VIII-a; 23% din copiii de etnie romă sunt neșcolarizați; 40 % dintre copii traiesc în sărăcie extremă; 25% dintre tineri nu sunt în sistemul educațional sau în piața muncii.

 

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

30 Donații

La mulți ani Miki. Sper ca urările și toate cadourile sa te găsească într-un spirit vesel, liber si puternic.
18 Jan 2021

Donatie #

30 RON
12 Jan 2021

Anonymous

75 RON
12 Jan 2021
12 Jan 2021
La multi ani, Red! Ti-ai dorit un numar rotund, deci asta primesti. :) Te pupam! Diana & Alex
11 Jan 2021

Anonymous

30 RON
11 Jan 2021
La multi ani, Miki! Viva la education!
11 Jan 2021
La multi ani! Frumoasa initiativa
11 Jan 2021
La Multi Ani Miky, ce idee frumoasa!
11 Jan 2021

Anonymous

100 RON
11 Jan 2021

Stefan

75 RON
La multi ani!!!
10 Jan 2021
10 Jan 2021
La mulți aaaaani ♥️
10 Jan 2021
minunate initiativele astea. La multi ani frumosi draga Miki!
08 Jan 2021
La multi ani!
08 Jan 2021
La multi ani minunati!!! Felicitari pentru initiativa 😘
07 Jan 2021

Vlad Roșca

100 RON
La Multi Ani!
07 Jan 2021
La multi aani!
06 Jan 2021
La multi ani frumosi, om bun!
06 Jan 2021
Multă sănătate, fericire și succes în tot ce faci! La mulți ani frumoși!
06 Jan 2021

Cosmin Multescu

50 RON
05 Jan 2021
La multi ani draga mea :*
05 Jan 2021

Aurelia G

100 RON
05 Jan 2021
05 Jan 2021

Anonymous

100 RON
05 Jan 2021
La multi ani! Imbratisari! :*
05 Jan 2021

Anonymous

150 RON
05 Jan 2021
04 Jan 2021
300 RON
04 Jan 2021
La multi ani! Multa energie si ambitie pentru tot ce ti-ai propus.
04 Jan 2021
Mihaela Nedelcu : Organizația Umanitară CONCORDIA
O școală pentru toți